Profilaxia dentară este un proces complex care cuprinde toate acțiunile care previn instalarea afecțiunilor dentare și gingivale. Aceasta este necesară pentru a preveni nu doar simptomele neplăcute ale acestor afecțiuni, dar și pentru a menține un aspect estetic plăcut și a reduce riscul complicațiilor. Profilaxia se efectuează atât acasă, prin reguli de igienă, dar și în cabinetul medicului stomatolog. De aceea, este recomandat a merge periodic la un consult.
Ce înseamnă profilaxia?
Profilaxia constă în totalitatea măsurilor și procedurilor care împiedică dezvoltarea afecțiunilor dentare și gingivale. Însăși, etimologia acestui termen face referire la sensul său. Astfel, cuvântul „profilaxie” provine din limba greacă, din „phylax”, care înseamnă pază. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au concluzionat că pentru a împiedica anumite boli să apară, este important a se păzi de factorii de risc ai acestora.
Este important de menționat că profilaxia este de dorit a se începe încă din copilărie și continuată pe toată durata vieții. Metodele de profilaxie contribuie semnificativ la prevenirea diferitelor afecțiuni. Însă, pentru aceasta ele necesită a fi respectate și aplicate consecvent.
De câte feluri este profilaxia?
Pe parcursul vieții, metodele de profilaxie se pot schimba. Dacă pentru un sugar, profilaxia constă în aplicarea regulilor de igienă, după fiecare masă, pentru un copil sau un adult, profilaxia înseamnă mult mai mult. Astfel, prevenirea afecțiunilor stomatologice cuprinde mai multe metode, iar fiecare dintre aceasta este recomandată de către medic, în funcție de starea de sănătate a fiecărui pacient.
Metodele de prevenire ale afecțiunilor cavității bucale sunt multiple. De asemenea, modul în care se efectuează este foarte important. Pentru aceasta, este util a cere sfatul specialistului. Printre cele mai frecvente metode de profilaxie care sunt recomandate în stomatologie, se află:
- perierea dinților de cel puțin două ori pe zi;
- utilizarea unei paste de dinți cu un conținut optim de fluor;
- folosirea aței dentare sau a dușului bucal;
- alegerea unei ape de gură cu proprietăți antibacteriene;
- renunțarea la fumat;
- consumarea redusă a băuturilor carbogazoase dulci;
- reducerea consumului de dulciuri;
- consultul periodic, la un interval de 6 luni, la medicul stomatolog;
- detartrajul dentar;
- tratamentele de fluorizare;
- efectuare radiografiilor dentare;
- realizarea procedurilor profesionale de curățare a danturii;
- sigilarea dentară;
- tratamentele ortodontice;
- intervenții chirurgicale, pentru corectarea anumitor anomalii.

